Tag Archives: vrajitorul gandalf

Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este „The Hobbit”

16 ian.

600Profitând de asemănarea sa izbitoare cu personajul principal din filmul „The Hobbit”, Irinel Columbeanu a penetrat dispozitivul a zeci de fete de liceu.

730Irinel le minte că este un hobbit bogat, cu o comoară ascunsă, iar fetiţele pun botul la trilogie şi îi fac menage a trois cu finalizare, cât ai pocni din încheietură.

„Eu iniţial am crezut că Irinel e ăla mic din „Singur acasă”, dar mai bătrân şi mai zbârcit. El zice că-i hobbit, iar eu nu sunt critic literar, deşi fac limbi străine. N-am supt-o unui personaj literar niciodată. 746Dar să ştiţi că nu-i ca-n poveşti. Am făcut-o pe bani, ca-n realitate”, spune Mădălina, de 15 ani.

Directorii de instituţii de învăţământ l-au dat pe Irinel în consemn la intrarea în licee. Dar el a reuşit să păcălească vigilenţa portarilor, prezentându-se la serbările de Crăciun deghizat în vrăjitorul Gandalf.

1022„Până ne-am prins noi, Irinel a luat toate fetiţele în poală, de două ori. Ştiţi, la noi în liceu, de când l-au arestat pe Profu de Sex, cadrelor didactice masculine pur şi simplu le este frică să puna penisul pe eleve. Irinel a profitat de acest vid şi a umplut toate găuricile”, spune directorul Liceului Jean Monnet.

Fetele se simt bine cu Irinel. „Ce dacă o are ridată? Trebuie şlefuită. Hobittu ăsta umblă cu inelu ăla fermecat după el. I l-a pus la Monica pe deget şi acuma ea a ajuns prin magie pe Tărâmul Fermecat, în America, cu un elf tânăr, asiatic, din tribu ăla, mafia chinezească”, spune Ioana, de 16 ani.

CELE MAI SUCULENTE ARTICOLE:

Zeiţa Vânătorii spune că Ion Ţiriac o are mică

MEGAFILM în IAD: Sergiu Nicolaescu regizează “Dracii”

TOTUL despre PĂSĂRICA ADOLESCENTELOR

PORNO ASISTENTELE TV împodobesc PENISUL în noaptea de Crăciun

Orarul APOCALIPSEI in ROMÂNIA! FOC fără PARĂ

HOT: Cele mai PORNO femei din Parlamentul României

Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul

Sex oral gratis de la fete de 18 ani: blowjob sălbaticum est

Sex total cu 2 PIŢIPOANCE şi un FOTBALIST celebru. FILMARE INCENDIARĂ!

SEXUL ANAL înmulţeşte cariile

FACEBOOK a inventat SEX cu MÂNUŢA de LIKE!

SEXUL sau prostia? Ce-i mai EXCITANT în România?

SĂRACUL pentru care MONICA BÎRLĂDEANU a reunţat la MILIONARUL ÎN EURO!

Câte MANECHINE au făcut SEX CU RADU MAZĂRE? Cifra exactă AICI!

Echipa de porno a României a luat aur olimpic la orgie în grup

Prostituata “7 orgasme”, satisfăcută mortal de un necunoscut

ŞOCANT Adolescentele României se masturbează cu telefoanele mobile

Un zoofil a murit în timp ce făcea sex cu un uliu

PORNO şi impozitare cu Şefa Fiscului: “Montăm contoare la fiecare PĂSĂRICĂ”

Ele sunt FEMEILE pe care le-au împărţit VOICULESCU şi BĂSESCU!

În lanurile de PĂR PUBIAN ale unor blonde au apărut CERCURI MISTERIOASE

Porno-asistente fac sex cu pacienţii: primul SPITAL-BORDEL din România

Românii sunt microcipaţi cu forţa. VEZI ce CIP ţi se potriveşte!

Şcolăriţe TOPLESS fac SEX în spuma mării: mângâieri şi excitare pe plajă

SEX ÎN TREI ÎN CIMITIR. Femei exorcizate sexual pe cavouri!

Sâni şi funduri cu CIP: perversiune cu fete sărace

Fabrică de îmbuteliat ORGASME, deschisă la MOŢĂŢEI

Fetiţe perverse ies goale din mare. Se prostituează la preţuri de nimic

Cursul leu-euro, prins în timp ce băga dolari în CHILOŢII dansatoarelor

Studente în CĂTUŞE pentru ANARHIE SEXUALĂ cu bărbaţi săraci

Doi fluturi gay au poştit un cerb sub ochii unor pui de veveriţă

Bordel de LESBIENE sado-maso plin cu minore torturate SEXUAL

SEX cu FETIŢE perverse de Yeti!

De ce nu mai fac pedofilii SEX cu copiii care mănâncă la McDonald’s?

Adolescentele între 14 şi 16 ani se sfâşie SEXUAL de la caniculă

MAI MULT SEX. BONUS PENTRU TINE :

Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României?

Eleva PORNO care a făcut sex cu toţi soldaţii americani de la Deveselu

Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial

Păsărica este noul brand al României. Vezi câte păsărici avem!

Elevele FIERBINŢI fac SEX ÎN CLASĂ: şcoala ruptă din FILME PORNO

Băsescu a plantat o CURVĂ PLAGIATĂ în portbagajul lui Ponta

Câte fotomodele au făcut sex pe yahtul lui Nicu Gheara din Ibiza?


SUBIECTE SERIOASE CA VIAŢA:

DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ

Al treilea RĂZBOI MONDIAL a fost provocat de doi HÂRCIOGI ASTMATICI

Morţii care au votat la referendum au blocat intrarea în iad. Ce zice Satan?

Îngerii păzitori ai românilor recuperează bani pentru Nuţu Cămătaru

Oana Zăvoranu vrea să fie PREŞEDINTELE ROMÂNIEI: “Să moară mama de nu”

Regele Mihai doarme în sicriul lui Dracula

Lebedele SEXI din VIENA au mâncat un ţigan. AFLĂ reţeta

Flota lui BĂSESCU a reapărut MIRACULOS în Marea Neagră. Extratereştrii au adus-o înapoi!

Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge

Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy

Mihai MITOŞERU şi-a deschis şcoală de bătut copii

Ogică fură bătaie de peste tot! De ce n-ai loc să iei o palmă de Ogică?

Cum prezintă CĂTĂLIN RADU TĂNASE o lansare de carte?

Oana Zăvoranu are un nou ANIMAL. Vezi cine este!

Crin, de ce ai privirea SEXI a lui HITLER?

Năstase în aşteaptă pe BĂSESCU în celulă să-i predea funcţia de condamnat al României

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

SEX ŞI VEDETE:

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?