Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară

24 nov.
Maria Magdalena, între două intabulari

Maria Magdalena, între două intabulari

Dumnezeu a aterizatmagda2 pe locul 1 în „Top 100 români miliardari”, după ce a făcut o mişcare-surpriză pe piaţa de capital sfânt şi a intabulat pe numele lui, la Cartea Funciară, 5.000 de biserici şi mănăstiri din România.

„Cererea a fost depusă la ghişeu de împuternicitul Duhul Sfânt. Am verificat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar Duhul Sfânt  figurează ca expertul topograf al lui Dumnezeu”, spune Costeluş Santana, şeful Cărţii Funciare.

Actele de proprietate au fost ridicate după procesare de chiar Isus Hristos, care avea drum pe Pământ. „A trecut Fi-Su, parcă joi, magda3să ia CF-urile. E ca-n Biblie. Avea tot plete, tricou cu U2 şi procură semnată de Dumnezeu, totul a fost legal”, spune Maria Magdalena, care lucrează la ghişeul 4.

Patriarhul României e foc şi pară pe Dumnezeu.

„Ştiam că Dumnezeu e acţionar la noi, dar asta e hostile takeover. Trebuia să-mi dea un mesaj, că are numărul meu. Ei, hai, că chiar m-am supărat. Am sesizat Curtea Constituţională să se pronunţe ea daca Dumnezeu are atribuţii să facă mişmaşuri din astea. Dar chiar îi posibil orice în ţara asta de căcat?”

SUBIECTE SERIOASE CA VIAŢA:

Al treilea RĂZBOI MONDIAL a fost provocat de doi HÂRCIOGI ASTMATICI

Morţii care au votat la referendum au blocat intrarea în iad. Ce zice Satan?

Îngerii păzitori ai românilor recuperează bani pentru Nuţu Cămătaru

Oana Zăvoranu vrea să fie PREŞEDINTELE ROMÂNIEI: “Să moară mama de nu”

Regele Mihai doarme în sicriul lui Dracula

Lebedele SEXI din VIENA au mâncat un ţigan. AFLĂ reţeta

Flota lui BĂSESCU a reapărut MIRACULOS în Marea Neagră. Extratereştrii au adus-o înapoi!

Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge

Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy

Mihai MITOŞERU şi-a deschis şcoală de bătut copii

Ogică fură bătaie de peste tot! De ce n-ai loc să iei o palmă de Ogică?

Cum prezintă CĂTĂLIN RADU TĂNASE o lansare de carte?

Oana Zăvoranu are un nou ANIMAL. Vezi cine este!

Crin, de ce ai privirea SEXI a lui HITLER?

Năstase în aşteaptă pe BĂSESCU în celulă să-i predea funcţia de condamnat al României

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

SEX ŞI VEDETE:

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?

12 răspunsuri to “Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Elevele fierbinţi fac sex în clasă: şcoala ruptă din filme porno « Romania sex si porno - noiembrie 24, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  2. Facebook a inventat sex cu mânuţa de Like « Romania sex si porno - noiembrie 29, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  3. Sex oral gratis de la fete de 18 ani: blowjob sălbaticum est « Romania sex si porno - decembrie 5, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  4. Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul « Romania sex si porno - decembrie 10, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  5. HOT Cele mai porno femei din Parlamentul României « Romania sex si porno - decembrie 13, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  6. Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România « Romania sex si porno - decembrie 19, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  7. Porno asistentele TV împodobesc penisul în noaptea de Crăciun « Romania sex si porno - decembrie 31, 2012

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  8. Totul despre păsărica adolescentelor « Romania sex si porno - ianuarie 10, 2013

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  9. Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit” « Romania sex si porno - ianuarie 16, 2013

    […] DUMNEZEU Şi-a INTABULAT 5.000 de biserici la CARTEA FUNCIARĂ […]

  10. MEGAFILM în IAD: Sergiu Nicolaescu regizează “Dracii” « Romania sex si porno - ianuarie 18, 2013

    […] Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară […]

  11. Zeiţa Vânătorii spune că Ion Ţiriac o are mică « Romania sex si porno - ianuarie 21, 2013

    […] Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară […]

  12. Fiecare român e obligat să adăpostească un parlamentar pe timp de noapte « Romania sex si porno - ianuarie 23, 2013

    […] Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară […]

Lasă un comentariu