Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României?

9 Iul
Sexoloaga şi-a făcut pomană sentimentală cu biata Catwoman

Sexoloaga şi-a făcut pomană sentimentală cu biata Catwoman

Scandal sexual cu torpilă pornografică lansată direct în virilitatea noului preşedinte al României. Catwoman, fosta amantă lui Crin Antonescu, scoate colţii pe cel pe care l-a lins şi călărit în ultimii 12 ani.

bomba2„Aţipea peste mine. Prima oară am crezut că a murit şi am încercat să-l îngrop ca pe Elodia, dar s-a trezit după ce-am aruncat peste el vreo trei lopeţi de pământ”, îşi aminteşte Catwoman.

„Eu încercam să fac sex cu el, el era cu Moş Ene. Numa io ştiu câte orgasme mi-am provocat singură când el dormea dus. Luni în şir m-am degetărit singură, ca Tom Degeţel”

Catwoman spune că era atât de disperată încât i-a pus lui Crin şi melodia aia cu „Vara nu dorm”, dar tot degeaba. „Mi-am puşcat pircinguri în ţâţe, că-i bomba4place. Îi tot dădeam cu inele din sfârcuri peste ochi, doară-doară se trezeşte. Nimic. Degeabă, el nu-i pentru reclamă la Viagra. Crin este cea mai bună reclame la somnifere”, spune Catwoman.

Epuizată de absenţa sexului, Catwoman a pus capăt relaţiei.

„Şi i-am zis: Bă, băiatu, îs îmbrăcată în latex, fac orice în pat, joc în filme cu Batman, ce plm mai vrei?. Unde-i sexu, bă? Show me ză lov, mânca-ţi-aş? El mi-a zis că se epuizează politic ziua şi că io lucrez şi îs activă sexual doar noaptea, Catwoman fiind. Mi-a zis să invocăm la despărţire nepotrivirea de fus orar”, a declarat femeia-miaunel.

Catwoman şi-a refăcut viaţa rapid în braţele unui sexolog milionar care ştie unde, cum şi cât să o atingă.

bomba3„Eram traumatizată orgasmic după nesexu cu Crin. Nu mai găseam plăcere în sex, făceam sex mecanic ca o maşină, ca o Dacie la care crezi că dacă-i sufli în jigler ai rezolvat-o. Şi cum umblam noaptea singură pe acoperişuri, plângând, m-a sedus o sexoloagă nimfomană, care m-a cucerit după ce s-a stropit cu lapte. Acum Crin e preşedinte şi io sunt lesbi. Fain final, nu?”

CELE MAI PROASPETE ARTICOLE. IES ABURI DIN ELE:

Eleva PORNO care a făcut sex cu toţi soldaţii americani de la Deveselu

Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial

Păsărica este noul brand al României. Vezi câte păsărici avem!

Elevele FIERBINŢI fac SEX ÎN CLASĂ: şcoala ruptă din FILME PORNO

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

Băsescu a plantat o CURVĂ PLAGIATĂ în portbagajul lui Ponta

Câte fotomodele au făcut sex pe yahtul lui Nicu Gheara din Ibiza?

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

SEX ŞI VEDETE:

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?

72 Răspunsuri to “Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României?”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Marlyn Monroe l-ar da la schimb pe Kennedy pentru o tură cu Ponta « Romania sex si porno - August 9, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  2. De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România? « Romania sex si porno - August 9, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  3. Roşia Montană face pui! Canadienii o exploatează cu cianuri şi pe Hannah Montana! « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  4. Câte MANECHINE au făcut SEX cu Radu Mazăre? Cifra exactă AICI! « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  5. Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  6. MASACRU Kilăru Şerban Huidu a SPULBERAT o familie fericită de castori « Romania sex si porno - August 13, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  7. MIRACOL Cum s-a înălţat Cătălin Botezătoru la cer cu 12 băieţei? « Romania sex si porno - August 14, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  8. SENZAŢIONAL România a trimis în spaţiu prima gură de canal « Romania sex si porno - August 15, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  9. Săracul pentru care Monica Bârlădeanu l-a părăsit pe milionarul Bobby Păunescu? « Romania sex si porno - August 16, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  10. SEXUL sau PROSTIA! Ce-i mai frumos în România? « Romania sex si porno - August 17, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  11. Sexul anal înmulţeşte cariile: stomatologii sunt şocaţi « Romania sex si porno - Noiembrie 10, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  12. Sex total cu 2 piţipoance şi un fotbalist celebru. Filmare incendiară! « Romania sex si porno - Noiembrie 20, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  13. Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi? « Romania sex si porno - Noiembrie 22, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  14. Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor? « Romania sex si porno - Noiembrie 27, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  15. Facebook a inventat sex cu mânuţa de Like « Romania sex si porno - Noiembrie 29, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  16. Sex oral gratis de la fete de 18 ani: blowjob sălbaticum est « Romania sex si porno - Decembrie 5, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  17. Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul « Romania sex si porno - Decembrie 10, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  18. HOT Cele mai porno femei din Parlamentul României « Romania sex si porno - Decembrie 13, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  19. Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România « Romania sex si porno - Decembrie 19, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  20. Porno asistentele TV împodobesc penisul în noaptea de Crăciun « Romania sex si porno - Decembrie 31, 2012

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  21. Totul despre păsărica adolescentelor « Romania sex si porno - Ianuarie 10, 2013

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

  22. Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit” « Romania sex si porno - Ianuarie 16, 2013

    […] Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României? […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: