Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge

19 Iul
Dracula umblă prin casele oamenior şi le suge femeile

Dracula umblă prin casele oamenior şi le suge femeile

Scandal sângeros în guvernul Ponta. Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Dracula cu funcţia de director al Centrului Naţional de Transfuzii de Sânge. El este acuzat că a deturnat zeci de tone de sânge în venele personale şi ale vampirilor din familie, care au fost angajaţi fără concurs în cadrul instituţiei.

dracula2„Peste 30 de nepoţi şi verişori vampiri au fost angajaţi la toate departamentele şi sugeau, vlăguiau instituţia. Practic au căpuşat tot sângele. Dracula & Company au supt sângele poporului. Toată ziua stăteau cu jaluzelele trase şi îşi făceau limonade din rezerva strategică de sânge a ţării”, spune Nelu Influenţă, şeful Agenţei Naţionale de Integritate.

„M-au controlat ăştia la sânge, deşi eu am o experienţă de sute de ani”, a declarat Dracula.  „Cine drecu e mai competent decât mine? M-am dedicat trup şi suflet nemuritor acestui job.  Ziua eram la lucru, iar noaptea îmi luam de lucru şi acasă şi umblam să adun sânge. dracula3Îmi suflecam gingiile şi adunam sânge cu dinţii. Este o schimbare politică. România e o ţară de căcat, care nu-şi apreciază valorile. Pur şi simplu nu mă meritaţi”, mai spune Dracula.

Premierul României spune că nu a greşit când l-a numit în funcţie pe Dracula. Ponta spune că nu avea informaţii despre trecutul întunecat al vampirului.

„CV lui Dracula era prea lung să-l citesc, dar cred că era fără pată. Vă daţi seama că are sute de ani de supt. Era numai bun pe funcţie. Mai ales că nu avea doctorate plagiate sau dacă avea, nu mai trăieşte nici un martor care să povestească. Dracula este un profesionist al sângelui, iar istoria ne va demonstra asta. Desigur că nu îmi dau demisia”, a declarat Victor Ponta.

ARTICOLE CU SEX (fără SEX, un pic MAI JOS):

Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy

Cursul leu-euro, prins în timp ce băga dolari în CHILOŢII dansatoarelor

Mihai Mitoşeru şi-a deschis şcoală de smardoit copii

Ogică fură bătaie de peste tot! De ce n-ai loc să iei o palmă de Ogică?

Cum prezintă CĂTĂLIN RADU TĂNASE o lansare de carte?

Studente în CĂTUŞE pentru ANARHIE SEXUALĂ cu bărbaţi săraci

Oana Zăvoranu are un nou ANIMAL. Vezi cine este!

Bordel de LESBIENE sado-maso plin cu minore torturate SEXUAL

SEX cu FETIŢE perverse de Yeti!

Adolescentele între 14 şi 16 ani se sfâşie SEXUAL de la caniculă

Eleva PORNO care a făcut sex cu toţi soldaţii americani de la Deveselu

Păsărica este noul brand al României. Vezi câte păsărici avem!

Elevele FIERBINŢI fac SEX ÎN CLASĂ: şcoala ruptă din FILME PORNO

INTERLOPI:

Câte fotomodele au făcut sex pe yahtul lui Nicu Gheara din Ibiza?

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

NEBUNIE ÎN PĂDURE:

Doi fluturi gay au poştit un cerb sub ochii unor pui de veveriţă

CRIN ANTONESCU:

Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României?

Crin, de ce ai privirea SEXI a lui HITLER?

Năstase în aşteaptă pe BĂSESCU în celulă să-i predea funcţia de condamnat al României

SEX ŞI VEDETE:

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

PONTA SI BĂSE:

Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial

Băsescu a plantat o CURVĂ PLAGIATĂ în portbagajul lui Ponta

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

PROBLEMELE PEDOFILILOR:

De ce nu mai fac pedofilii SEX cu copiii care mănâncă la McDonald’s?

BAC DE RAHAT:

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?

58 Răspunsuri to “Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge”

Trackbacks/Pingbacks

  1. HOT Cele mai porno femei din Parlamentul României « Romania sex si porno - Decembrie 13, 2012

    […] Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy […]

  2. Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România « Romania sex si porno - Decembrie 19, 2012

    […] Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy […]

  3. Porno asistentele TV împodobesc penisul în noaptea de Crăciun « Romania sex si porno - Decembrie 31, 2012

    […] Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy […]

  4. Totul despre păsărica adolescentelor « Romania sex si porno - Ianuarie 10, 2013

    […] Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy […]

  5. Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit” « Romania sex si porno - Ianuarie 16, 2013

    […] Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy […]

  6. MEGAFILM în IAD: Sergiu Nicolaescu regizează “Dracii” « Romania sex si porno - Ianuarie 18, 2013

    […] Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge […]

  7. Zeiţa Vânătorii spune că Ion Ţiriac o are mică « Romania sex si porno - Ianuarie 21, 2013

    […] Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge […]

  8. Fiecare român e obligat să adăpostească un parlamentar pe timp de noapte « Romania sex si porno - Ianuarie 23, 2013

    […] Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: