Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial

5 Iul

fantezieLista cu cele mai ascunse fantezii sexuale ale premierului Victor Ponta a fost publicată în Monitorul Oficial, azi-noapte, la snop cu cele 1000 de legi de dare jos a lu Băsescu.

fantezie3Tipografii au fost cei mai bucuroşi, că în sfârşit, în afară de nişte labe de legi, scrise mărunt, au scos la lumina tiparului şi nişte porno.

„Rugăciunile noaste au primit laic de la Dumnezeu. E cel mai Hustler monitor de 22 dă ani. Nu ştiam că Ponta e aşa de pervers, deşi io îl credeam mai erotic, având în vedere că poartă ochelari. Părea genul care face sex iluzioriu cu stele căzătoare”, a spus Fănică Presătare, tipograful de serviciu.

Ponta susţine că pozele porno nu sunt plagiate şi aşteptă rezultatul comisiei Playboy. „Deci printre mapele cu legi era un clasor cu poze cu femei goale, decupate din reviste şi lipite cu ceva ce nu părea lipici. Îl mai răsfoieşte seara premirul, înainte de nani-nani. Mă rog, io am dus tot la publicare, că, sincer, şi mie îmi place porno”, a spus Ion Ducătorlatipografie, angajat la Monitoru Oficial.

Ponta e aşteptat să satisfacă legea

Ponta e aşteptat să satisfacă legea

Problema e că fanteziile lui Ponta au devenit lege. Femeile din fantezii trebuie să facă sex cu Ponta, iar el trebuie să le întoarcă favoru, sau buca cealaltă, altfel toţi încalcă legea şi riscă să înfunde puşcăria mai rău ca Năstase.

TOP 10 FANTEZII SEXUALE ALE LUI PONTA DEVENITE LEGI

1. Sex cu cea mai blondă sălbatică din ţară la prezidiul camerelor reunite ale Parlamentului României.

2. Sex cu trei negrese în patul lui Crin Antonescu

3. Menage a trois cu două tărănci parfumate din popor în celula lui Adrian Năstase

fantezie24. Sex pe la spate, poziţia căţeluşu, cu o roşcată supremă cu sâni imenşi în Ambasada SUA.

5. Orgie perversă cu adolescente minore culese cu forţa din liceu pe canapeaua lui Măruţă.

6. Trei bone thailandeze lesbinene sarifăcute între ele şi apoi luate în patru labe invers, adica în poziţia podul, sub Arcul de Triumf

7. Sado-maso cu patru călugăriţe biciuite în podul Castelului Bran, sub ochii lui Dracula

8. Zece românce din popor, cu portul naţional ridicat în cap, posedate pe rând la o şedinţă cu ceilalţi premieri din UE, să moară de ciudă ăia cu mâna în pantaloni.

9. Sex cu grup cu 17 femei de peste 30 de ani, care ştiu meserie, toate poziţiile şi să scoată spuma din bărbat, printre cianurile de la Roşia Montană.

10. Amor de 3 zile şi 3 nopţi cu Nicoleta Luciu pe scaunul lui Traian Băsescu.

CITESTE CELE MAI PROASPETE NOUTĂŢI:

Păsărica este noul brand al României. Vezi câte păsărici avem!

Elevele fierbinţi fac sex în clasă: şcoala ruptă din filme porno

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

Băsescu a plantat o CURVĂ PLAGIATĂ în portbagajul lui Ponta

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

SEX ŞI VEDETE:

Câte fotomodele au făcut sex pe yahtul lui Nicu Gheara din Ibiza?

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?

73 Răspunsuri to “Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Sergiu Nicolaescu a luat castingul pentru rolul lui Batman « Romania sex si porno - August 8, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  2. Marlyn Monroe l-ar da la schimb pe Kennedy pentru o tură cu Ponta « Romania sex si porno - August 9, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  3. De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România? « Romania sex si porno - August 9, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  4. Roşia Montană face pui! Canadienii o exploatează cu cianuri şi pe Hannah Montana! « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  5. Câte MANECHINE au făcut SEX cu Radu Mazăre? Cifra exactă AICI! « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  6. Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea « Romania sex si porno - August 10, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  7. MASACRU Kilăru Şerban Huidu a SPULBERAT o familie fericită de castori « Romania sex si porno - August 13, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  8. MIRACOL Cum s-a înălţat Cătălin Botezătoru la cer cu 12 băieţei? « Romania sex si porno - August 14, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  9. SENZAŢIONAL România a trimis în spaţiu prima gură de canal « Romania sex si porno - August 15, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  10. Săracul pentru care Monica Bârlădeanu l-a părăsit pe milionarul Bobby Păunescu? « Romania sex si porno - August 16, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  11. SEXUL sau PROSTIA! Ce-i mai frumos în România? « Romania sex si porno - August 17, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  12. Sexul anal înmulţeşte cariile: stomatologii sunt şocaţi « Romania sex si porno - Noiembrie 10, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  13. Sex total cu 2 piţipoance şi un fotbalist celebru. Filmare incendiară! « Romania sex si porno - Noiembrie 20, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  14. Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi? « Romania sex si porno - Noiembrie 22, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  15. Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor? « Romania sex si porno - Noiembrie 27, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  16. Facebook a inventat sex cu mânuţa de Like « Romania sex si porno - Noiembrie 29, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  17. Sex oral gratis de la fete de 18 ani: blowjob sălbaticum est « Romania sex si porno - Decembrie 5, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  18. Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul « Romania sex si porno - Decembrie 10, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  19. HOT Cele mai porno femei din Parlamentul României « Romania sex si porno - Decembrie 13, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  20. Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România « Romania sex si porno - Decembrie 19, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  21. Porno asistentele TV împodobesc penisul în noaptea de Crăciun « Romania sex si porno - Decembrie 31, 2012

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  22. Totul despre păsărica adolescentelor « Romania sex si porno - Ianuarie 10, 2013

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

  23. Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit” « Romania sex si porno - Ianuarie 16, 2013

    […] Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: