Tag Archives: milionari

Zeiţa Vânătorii spune că Ion Ţiriac o are mică

21 ian.

316

ciutaDiana, Zeiţa Vânătorii, se uită prin lunetă la miliardarul Ion Ţiriac, după ce acesta, alături de alţi boşorogi milionari, îi trece prin glonţ animăluţele.

Zeiţa se plânge că primeşte în audienţă numai iepuraşi cu creierii zburaţi, suricate înjunghiate şi cărpioare cu trei picioare, după vânătoarea de la Balc.

ciuta2„A venit un urs care avea coaiele pline cu alice. Poate să şi-o scoale doar cu ajutorul magneţilor, deoarece acum are mai mult plumb decât sânge în pulă. Zeiţa Iubirii şi Cupidon au încercat să i-o resusciteze, dar e moartă şi pace. N-ai ce face, animalul are dreptate: Ţiriac are inimă mică”, a declarat Zeiţa Vânătorii.

ursoaica2Ursul îi cere acum lui Ion Ţiriac să vină în pădure să-i fută ursoaica, dacă are sânge în instalaţie.”Când apare boşorogu, e Vietnam în pădure. Ţiriac are mustăţile ca Hitler în tinereţe, plus că vine din Germania. Să se arate fără câini, gonaci şi carabină să ne batem parte în parte”, a declarat ursul.

Animalele spun că Ţiriac acuş moare, dar îl aduce pe fi-su, Ion Ion, la vânătoare, care a prins gust de sânge. Lupii s-au speriat într-o primă fază de el, când l-au văzut cu cocaină pe la nări şi cu ochii injectaţi.

ursoaicaTotuşi câţiva lupii tineri şi inconştienţi l-au luat ostatic pe Junior şi i-au trimis lui Ţiriac o scrisoare de răscumpărare. „Dragă Ion. Îl avem pe Ion Ion (ce nume sofisticat). Dacă vrei să-l mai vezi, nu mai băga curent în gardul care înconjoară pădurea”.

După 5 minute lupii au primit de la miliardarul bătrân un SMS care i-a lăsat tablou. „Oricum aveam de gând să-l dau la lupi, că nu ştie business”.

CITEŞTE ALTE POVESTI INCREDIBILE:

MEGAFILM în IAD: Sergiu Nicolaescu regizează “Dracii”

Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit”

Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge

Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

Cum prezintă Cătălin Radu Tănase o lansare de carte?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

MIRACOL Cum s-a înălţat Cătălin Botezătoru la cer cu 12 băieţei?

Marlyn Monroe l-ar da la schimb pe Kennedy pentru o tură cu Ponta

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit”

Regele Mihai doarme în sicriul lui Dracula

Sergiu Nicolaescu a luat castingul pentru rolul lui Batman

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România

INFRACTIUNI ŞI FĂRĂDELEGI:

Farsă marca Happy Hour: Măruţă l-a împuşcat pe Kennedy

Un poster cu Adrian Mutu plânge cu lacrimi de cocaină

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

MASACRU Kilăru Şerban Huidu a SPULBERAT o familie fericită de castori

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

Mihai Mitoşeru şi-a deschis şcoală de bătut copii

Oana Zăvoranu a înfiat un pui de balenă ucigaşă

ŞI ANIMALELE SUNT OAMENI:

Sex cu fetiţe perverse de Yeti! Vezi unde mănâncă ele dezbrăcate!

Lebedele din Viena au mâncat un ţigan român! Află reţeta!

Al treilea război mondial a fost provocat de doi hârciogi astmatici

Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul

Un zoofil a murit în timp ce făcea sex cu un uliu

Îngerii păzitori ai românilor recuperează bani pentru Nuţu Cămătaru

SEX MURDAR, NICI NU ARE ROST SĂ CITIŢI, E DEZGUSTĂTOR:

Echipa de porno a României a luat aur olimpic la orgie în grup

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

Câte MANECHINE au făcut SEX cu Radu Mazăre? Cifra exactă AICI!

Sex în trei în cimitir. Femei exorcizate sexual pe cavouri!

Elena de la Mandinga este virgină. Lista vinovaţilor AICI!

Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI!

În lanurile de păr pubian ale unor blonde au apărut cercuri misterioase

SEXUL sau PROSTIA! Ce-i mai excitant în România?

De ce nu mai fac pedofilii sex cu copiii care mănâncă la McDonald’s?

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Fabrică de îmbuteliat orgasme, deschisă la Moţăţei

Sexul anal înmulţeşte cariile: stomatologii sunt şocaţi

Totul despre păsărica adolescentelor

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

SONDAJ: De ce trebuie fata asta să îşi schimbe sânii?

24 mai

Toate fetele care apucă să îşi lipească sânii pe sticla televiziunilor din România o fac pentru un singur lucru: să facă bani ca să îşi schimbe ţâţele.

Mădălina Pamfile (foto. Playboy), care n-are 20jdă ani, a pozat deja la revistă cu adulţi, e pă sticlă la Un show păcătos pe Antena 1 şi are un singur vis.

„Vreau să-mi pun ţâţele. Vorbesc serios, sunt foarte dezamăgită de mică că am umerii laţi, pieptul mic şi fundul mai aşa. Şi nu se potriveşte!”, a spus fosta minoră care şi-a început cariera în patu lu  Radu Mazăre, primaru Constanţei.

Mi se pare că toate pipiţele caută un sponsor ca să le pună ţâţe, în speranţa ca noile ţâţe să le ducă la next levălu de sponsor.

De când dracu vor toţi bărbaţii cu bani să aibă în cap ţâţe cît ugeru lu Milka? Umblă milionarii să îşi compare la o băută ţîţele gagicilor operate de jdă ori?

Dacă eşti bogătan nu vrei să îşi cumperi gagici naturale de 18-19 ani? Nu de aia devin toţi bogaţi, că n-au avut păsărică la tinereţe şi acum vor să-şi ia revanşa?

Mie unu îmi pare rău că sunt asasinaţi atîţia sâni naturali. Genocid, frate.