Tag Archives: festival campenesc

Morţii care au votat la referendum au blocat intrarea în iad. Ce zice Satan?

1 aug.
Satan zice că românii nu sunt organizaţi

Satan zice că românii nu sunt organizaţi

Cei peste un milion de români morţi, care au votat duminică la referendum, se întorc pe la cazanele lor şi pur şi simplu au blocat toate intrările în iad. Satan a anulat toate sosirile infern pentru trei zile, până românii îşi revin din beţie.

satana3„E blocaj total.  De fiecare dată când e vot în România, nu putem să primim marfă. Românii care se întorc din excursie nu iau număr de ordine, se calcă în picioare, se bagă în faţă, dau şpagă la portari. E haos. Io am venit cu coloană oficială cu girofar şi mi-a luat juma de oră să intru în iadu meu. Şi în înghesuială am rămas şi fără portofel”, se plânge Satan.

satana2Practic, pe Pământ nu mai moare nimeni trei zile după orice scrutin din România, deoarece Moartea îşi ia de fiecare dată trei zile de concediu fără plată.

„E un coşmar după alegeri, rămân cu mii de suflete pe inventar. Am avut o discuţie şi cu Dumnezeu, dar mi-a zis că aşa e în România, şi asta îi ocupă tot timpul. Sfântul Duh dă vină e birocraţia, iar Isus îi e frică să coboare să facă ordine în România, că ultima dată l-au bătut minerii, pentru că era pletos şi avea barbă”, spune moartea.

La această oră e paranghelie în iad, românii organizând un festival câmpenesc. „Ca de fiecare dată după alegeri, românii s-au întorsc cu plasele cu şpaga electorală. Au venit cu făină, ulei, ţuică. Trei zile şi trei nopţi fac mămăligă în ceaun, cu peşte, mici, bere. Pute iadu trei săptămâni după aia, iar trebuie să dau cu lavă peste tot”, se plânge Satan.

CELE MAI PROASPETE FĂRĂ SEX (CU SEX, MAI JOS):

Ele sunt FEMEILE pe care le-au împărţit VOICULESCU şi BĂSESCU!

Îngerii păzitori ai românilor recuperează bani pentru Nuţu Cămătaru

Oana Zăvoranu vrea să fie Preşedintele României: “Să moară mama de nu”

Românii sunt microcipaţi cu forţa. VEZI ce CIP ţi se potriveşte!

Lebedele din Viena au mâncat un ţigan român! Află reţeta!

Regele Mihai doarme în sicriul lui Dracula

FLOTA lui BĂSESCU a reapărut miraculos în Marea Neagră. EXTRATEREŞTRII au adus-o înapoi!

Dracula, schimbat din funcţia de DIRECTOR al Centrului de Transfuzii de Sânge

Farsă marca Happy Hour: Măruţa l-a împuşcat pe Kennedy

Cursul leu-euro, prins în timp ce băga dolari în CHILOŢII dansatoarelor

Mihai MITOŞERU şi-a deschis şcoală de bătut copii

Ogică fură bătaie de peste tot! De ce n-ai loc să iei o palmă de Ogică?

Cum prezintă CĂTĂLIN RADU TĂNASE o lansare de carte?

Oana Zăvoranu are un nou ANIMAL. Vezi cine este!

ARTICOLE CU CONŢINUT SEXUAL:

În lanurile de PĂR PUBIAN ale unor blonde au apărut CERCURI MISTERIOASE

Porno-asistentele fac SEX cu pacienţii: primul spital-bordel din România

Şcolăriţe TOPLESS fac SEX în spuma mării: mângâieri şi excitare pe plajă

SEX ÎN TREI ÎN CIMITIR. Femei exorcizate sexual pe cavouri!

Sâni şi funduri cu CIP: perversiune cu fete sărace

Fetiţe perverse ies goale din mare. Se prostituează la preţuri de nimic

Studente în CĂTUŞE pentru ANARHIE SEXUALĂ cu bărbaţi săraci

ARTICOLE CU SEX (fără SEX, un pic MAI JOS):

Bordel de LESBIENE sado-maso plin cu minore torturate SEXUAL

SEX cu FETIŢE perverse de Yeti!

Adolescentele între 14 şi 16 ani se sfâşie SEXUAL de la caniculă

Eleva PORNO care a făcut sex cu toţi soldaţii americani de la Deveselu

Păsărica este noul brand al României. Vezi câte păsărici avem!

Elevele FIERBINŢI fac SEX ÎN CLASĂ: şcoala ruptă din FILME PORNO

INTERLOPI:

Câte fotomodele au făcut sex pe yahtul lui Nicu Gheara din Ibiza?

Nuţu Cămătaru a fost desemnat să recupereze datoria GRECIEI

MINUNEAZĂ-TE CU ALTE PĂŢANII SEXUALE:

Eleve de 14 ani agresate sexual soft şi hard de un nemernic porno

SCANDAL LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI

Scandal sexual la BAC: videochat erotic cu eleve pe camere de supraveghere

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Drogul violului – sex garantat cu oricine în 15 minute

Curvele din România au stricat piaţa mondială a sexului oral

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Sex cu profa: de ce nu a ieşit scandal porno?

O virgină a rămas însărcinată după ce a mâncat o napolitană

Cele mai tari prostituale din România. Au construit autostrada sexului în 7 zile din banii lor!

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

NEBUNIE ÎN PĂDURE:

Doi fluturi gay au poştit un cerb sub ochii unor pui de veveriţă

CRIN ANTONESCU:

Cine este bomba sexi peste care a adormit noul preşedinte al României?

Crin, de ce ai privirea SEXI a lui HITLER?

Năstase în aşteaptă pe BĂSESCU în celulă să-i predea funcţia de condamnat al României

SEX ŞI VEDETE:

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

De ce plânge Gina Pistol la filme porno?

Cine a făcut sex pe 50 de € cu Ramona Gabor?

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Cine cu cine face sex în triunghiu Bianca-Bote-Cristea?

Vedetele sexi şi goale din România sunt muşcate de căpuşe la comandă

Cine încearcă sex galactic şi porno spaţial cu Laura Cosoi?

Smiley se iubeşte fierbinte cu o chinezoaică fără să ştie de ce

Sân(z)i, Tonciu şi Pamela – orgie sexuală cu armăsari cu aripi

Simona Sensual a primit 5.000 de miliarde euro ca să salveze lumea

Sfârcurile prezentoatoarei România TV sunt sugerate live

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

PONTA SI BĂSE:

Fanteziile sexuale ale lui Ponta, publicate din greşeală în Monitorul Oficial

Băsescu a plantat o CURVĂ PLAGIATĂ în portbagajul lui Ponta

TIGANI

Bulibaşa Silicon Valy a câştigat în instanţă jumătate din statul California

PROBLEMELE PEDOFILILOR:

De ce nu mai fac pedofilii SEX cu copiii care mănâncă la McDonald’s?

BAC DE RAHAT:

Cele mai grele subiecte la BAC de 20 de ani! Eşti prea prost să le rezolvi?

VIATA SI MOARTEA LUI ADRIAN NĂSTASE:

Cât sex oral i-au făcut televiziunile lui Adrian Năstase?

Primul interviu cu FULARUL lui Adrian Năstase

Dovada că Năstase mimează sinuciderea: ambulanţa a oprit la McDonald’s

Glonţul lui Adrian Năstase, găsit între sânii Adelinei Pestriţu

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

Testamentul lui Năstase e pe invers: plin de sex şi femei goale

MOARTE ŞI SATANĂ:

De ce Lady Gaga este Satana şi vine cu treabă prin România?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

BATMAN ŞI PRIETENII:

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Ce căuta fantoma lui Michael Jackson cu mâna în chiloţii lui Justin Biber?