Tag Archives: fete fierbinti xxx romania

Fiecare român e obligat să adăpostească un parlamentar pe timp de noapte

23 Ian

70Ca să facă economie cu banii de cazare, Parlamentul României obligă pe fiecare român ca o noapte pe an să ia un parlamentar în patul lui.

Diana n-a văzut în viaţa ei un parlamentar. Nu crede că există aşa ceva

Diana n-a văzut în viaţa ei un parlamentar. Nu crede că există aşa ceva

Tombola are loc în fiecare zi, pentru noaptea următoare, iar motive de fericire sunt cu duiumul.

“Românii  au extraordinara ocazie să fie futuţi pe faţă, nu doar pe la spate, de alesul lor. Iar parlamentarii mai ies din Matrix şi pot să doarmă la un eşantion reprezentativ de cetăţeni, ca să experimenteze lumea reală”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor.pat2

Mulţi senatori şi deputaţi solicită reactualizarea listelor, deoarece au înnoptat prin cavouri şi sub curci, nimerind doar la români morţi. Cei care au strigat bingo deoarece au nimerit la Bianca Drăguşanu sau Daniela Crudu s-au pat4bucurat precoce, deoarece fetele nu dorm noaptea acasă.

În plus, o mână criminală a măsluit  tragerile la sorţi, încât câte un parlamentar nimereşte în fiecare seară în patul lui Cătălin Botezatu sau Mircea Solcanu.

“Am sesizat că parlamentarii care nimeresc în pat cu băieţi, o săptămâna nu mai simt nevoia să se aşeze. E perfect, deoarece sunt prea mulţi parlamentari şi prea puţine scaune în plen”, spune softistul Parlamentului.

CITEŞTE ALTE POVESTI INCREDIBILE:

Zeiţa Vânătorii spune că Ion Ţiriac o are mică

MEGAFILM în IAD: Sergiu Nicolaescu regizează “Dracii”

Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit”

Dracula, schimbat din funcţia de director al Centrului de Transfuzii de Sânge

Dumnezeu Şi-a intabulat 5.000 de biserici la Cartea Funciară

Spiderman a fost violat în Fântânele, judeţul Suceava

Află dacă eşti copilul lui Ştefan Bănică Jr. Introdu CNP-eul tău AICI!

Cum prezintă Cătălin Radu Tănase o lansare de carte?

Mădălina Manole s-a întors din morţi: “Mă simt iară frumoasă”

MIRACOL Cum s-a înălţat Cătălin Botezătoru la cer cu 12 băieţei?

Marlyn Monroe l-ar da la schimb pe Kennedy pentru o tură cu Ponta

Jack Spintecătoru a venit să omoare curve sălbatice în România

Irinel Columbeanu agaţă fetiţe spunându-le că este “The Hobbit”

Regele Mihai doarme în sicriul lui Dracula

Sergiu Nicolaescu a luat castingul pentru rolul lui Batman

10 motive pentru care Fuego e mai sexi decât Batman

Programul Apocalipsei din 21 decembrie în România

INFRACTIUNI ŞI FĂRĂDELEGI:

Farsă marca Happy Hour: Măruţă l-a împuşcat pe Kennedy

Un poster cu Adrian Mutu plânge cu lacrimi de cocaină

Rudele mistreţilor împuşcaţi de Năstase au făcut paranghelie în pădure

MASACRU Kilăru Şerban Huidu a SPULBERAT o familie fericită de castori

Magazin de telefoane mobile, descoperit în fundul unui puşcăriaş

Mihai Mitoşeru şi-a deschis şcoală de bătut copii

Oana Zăvoranu a înfiat un pui de balenă ucigaşă

ŞI ANIMALELE SUNT OAMENI:

Sex cu fetiţe perverse de Yeti! Vezi unde mănâncă ele dezbrăcate!

Lebedele din Viena au mâncat un ţigan român! Află reţeta!

Al treilea război mondial a fost provocat de doi hârciogi astmatici

Gigi Becali a prins-o pe Mioriţa în pat cu altul

Un zoofil a murit în timp ce făcea sex cu un uliu

Îngerii păzitori ai românilor recuperează bani pentru Nuţu Cămătaru

SEX MURDAR, NICI NU ARE ROST SĂ CITIŢI, E DEZGUSTĂTOR:

Echipa de porno a României a luat aur olimpic la orgie în grup

Cât de mare este penisul lui Liviu Vârciu? Dimensiunea AICI!

Câte MANECHINE au făcut SEX cu Radu Mazăre? Cifra exactă AICI!

Sex în trei în cimitir. Femei exorcizate sexual pe cavouri!

Elena de la Mandinga este virgină. Lista vinovaţilor AICI!

Subiectiva şi Predicativa au pozat goale în Playboy! Foto AICI!

În lanurile de păr pubian ale unor blonde au apărut cercuri misterioase

SEXUL sau PROSTIA! Ce-i mai excitant în România?

De ce nu mai fac pedofilii sex cu copiii care mănâncă la McDonald’s?

Conspiraţia ORGASMULUI! Unde îl ţin femeile? Cât costă? Dezvăluiri AICI!

Fabrică de îmbuteliat orgasme, deschisă la Moţăţei

Sexul anal înmulţeşte cariile: stomatologii sunt şocaţi

Totul despre păsărica adolescentelor

Penisul lui Tudy rupe tăcerea: “Nu primesc sex şi trăiesc în întuneric”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.